Te astepti ca dupa o zi torida de mai si muulta alergatura cu metroul, ratb-ul, 41 si mers pe jos, sa pici lat in pat si sa iti doresti ca somnul tau sa fie mai odihnitor ca intotdeauna. Insa n-a fost nici pe departe asa….
Totul a inceput chiar in zori, zorii zorilor, ca sa fim intelesi.
Vineri, 06.00 dimineata.
Ma chinuiam cu ardoare sa ma descalt de cele mai nenorocite tocuri incaltate vreodata. Picioarele pur si simplu tipau de durere , semn ca am cam exagerat cu petrecutul. Reusesc intrun final sa ma bag in pat si prind cateva ore amarate de somn.
Vineri, ora 13.oo
Soarele puternic al amiezii imi trece prin draperii si ma trezeste din ameteala aburilor de alcool. Dibuiesc cu greu prin bucatarie in incercarea disperata de a gasi o urma de cafea care sa-mi declanseze toate simturile.
Ora 15.00
Mihaela da semne ca vrea sa deschida ochii, insa durerea e prea mare si incepe sa se vaite usor si sa jure ca data viitoare nu vom mai petrece asa tare. Niciodata, niciuna dintre noi nu a respectat asta.
Ora 16.00
Plecam grabite din apartament cu gandul sa terminam repede ce aveam de facut in ziua respectiva si sa ne racorim gaturile uscate la o limonada.
Ora 18.00
Nu are rost sa mai specific ca parasirea locuintei la ora aceea de varf a reprezentat o mare greseala. Ne-am dat seama dupa metroul plin pana la refuz, 335-ul cel intotdeauna mai incapator ca ultima data, (cand s-au deschis usile te mirai de cati oameni au putut cobori din el) si sa nu uitam de lunga asteptare de la semafoare care uneori iti taie pana si cheful de viata. Toate astea intro caldura de nedescris, ceea ce face situatia “si mai frumoasa”. Dupa o lunga sesiune de shopping si multiplele nehotarari ale Mihaelei asupra culorii rochiei pe care urma sa si-o achizitioneze, izbutim intrun final sa terminam o parte din task-uri. Si atunci mi-am amintit.
Ora 19.00
De ce nu reusesc sa-mi finalizez treburile in timp util? Pentru ca de fiecare data iti mai amintesti ca ai uitat ceva si asta schimba total planurile. Exact ca acum. Andreea, programare manichiura. Asta era tot ce imi rasuna acum in cap. Asadar cobor inapoi la metrou, dupa ce o las pe Mihaela cu toate plasele in mana sa se indrepte, de aceasta data singura, spre casa, si plec spre ceea ce urma sa fie doar inceputul. Evident ca nu stiam ce ma asteapta.
Aceeasi zi, o ora mai tarziu.
Ajung in locul cu pricina, cu o jumatate de ora intarziere si dau vina pe trafic. Mereu functioneaza 
Si dureaza, si dureaza…pana ceasul anunta ora 21.00. In zadar sa mai mentionez ca de cand am plecat de acasa am mai baut 2 cafele, in disperarea de a-mi alunga durerea de cap; una in pauza dintre rochiile Mihaelei si una asteptand sa termin si cu unghiile sa pot sa-mi misc fundul amortit de pe scaunul ala. Si nici ca trebuia sa mai ajung sa-l vad si pe EL, care ma astepta la niste prieteni sa jucam monopoly. Ii scriu repede un mesaj ca in 40min sunt acolo si chem un taxi.
Ora 21.45
Bucuroasa ca n-am depasit decat cu 5 min ora stabilita, ma alatur prietenilor si sunt increzatoare ca de data asta eu voi castiga. Dar fara sa ma mai intreb de ce, am iesit chiar prima din joc, si inca dau vina pe oboseala. Monopoly is my thing! Si orele treceau, si vinul curgea bucuros in pahare si mai jos pe gatul nostru si eu simteam cum corpul meu avea sa cedeze.
Sambata, ora 02.00
Coboram la o gura de aer pentru ca in casa deja atmosfera devenise incendiara din cauza jocului. Ne retragem in parculetul din spatele blocului. Tigara mergea ca unsa cu sucul rece, de data asta.
Ora 04.00
Deja simteam cum dorm pe banca aia. Tot ce-mi doream in momentul ala era o perna, asa ca n-am mai rezistat si am urcat decisi sa punem punct acestei seri nebune. Si obositoare.
Siiii stupoare, ori eu prea obosita, ori unul dintre baieti sforaia prea tare, insa somnul meu intarzia de o ora pe putin. Ora 06.00. Ma ridic din pat, buimaca de somn si-mi aprind o tigara. In tot timpul asta ii invidiam pe cei care dormeau langa mine si eu nu reuseam. Pana si EL era de mult in lumea viselor..
Ora 06.15.
Se faceau exact 12h de cand ajunsesem la Mihaela, cu picioarele terminate si cu o pofta nebuna de somn. Ma intorc inapoi in pat si il iau in brate. Imi bag pana si castile in urechi cu gandul ca nu voi mai auzi sforaitul. Insaa, cu cea mai mare parere de rau, somnul ala nenorocit tot nu venea. Asa ca incep sa il mangai. Pe par, pe fata, pe maini, ma cuibaresc la pieptul lui, las soarele sa ii spele fata, admirandu-i pometii, maxilarul si taria cu care imi tinea mana intr-a lui. Dintr-o data nu-mi mai parea rau ca nu am reusit sa pun geana pe geana, pentru ca privindu-l pe el mi-am odihnit mintea si mai mult. Ma gandeam cat de mult mi-a lipsit in saptamana aia si cat de bine era acum ca il tineam asa strans in brate.
Chiar daca timpul zbura, somnul imi trecuse cu desavarsire, sau cel putin a uitat sa mai treaca si pe la mine in noaptea aia. Era deja 8 dimineata, iar piesa “skinny love” incepuse de vreo 20 de ori de la capat. A fost cea mai obositoare si linistitoare dimineata de pana acum, paradoxal.
Am adormit intrun final, in bratele lui. Cred ca era undeva in jur de ora 9. Doar pentru 3h insa, pentru ca la 11 deja telefonul suna si lumea se punea in miscare. Insa nu am considerat-o niciodata ca pe o seara nedormita, asemanatoare celor de club cand uiti sa mai pleci acasa. Am realizat de fapt ca EL este bateria mea. Pentru ca totul sa functioneze la parametrii normali, si pentru ca eu sa fiu fericita, aveam nevoie de el. Si a fost nevoie de asta ca sa imi dau seama.
Iti multumesc ca existi si ca ai grija de mine !!
